Ce este de făcut în cazul ruperii părului?
Multe fete și femei își doresc să aibă un păr lung și frumos. În pofida credinței larg răspândite, nu este suficient să-ți lași părul să crească pur și simplu. După o anumită lungime, părul are nevoie de îngrijire suplimentară și protecție specială pentru a rămâne sănătos și rezistent. Aceasta, deoarece în situațiile de zi cu zi părul este expus multor solicitări și acțiuni care pot duce la deteriorări structurale pe termen lung: pieptănatul, uscarea cu foenul, îndreptarea cu placa, vopsirea – lista este lungă. Dar urmând sfaturile noastre poți împiedica ruperea firelor de păr și o poți preveni din timp.
Important este să nu intri în panică și să nu te grăbești să-ți tunzi părul scurt. Dacă ai observat ruperea firelor de păr, ar trebui să vezi care este cauza posibilă a ruperii și să examinezi cu atenție părul deteriorat.
Cum arată ruperea firelor de păr?
Multă lume confundă ruperea firelor de păr cu despicarea vârfurilor, un fenomen la fel de răspândit. Ruperea firelor de păr, după cum o explică deja termenul, înseamnă că firul de păr este pur și simplu rupt. Acest fenomen poate apărea nu doar la vârfuri, ci și pe toată lungimea firului. În cazuri extreme, firele de păr deteriorate grav se pot rupe chiar și la rădăcini.
Privește-ți cu atenție firele de păr, mai ales firele care sunt mai scurte decât celelalte. Dacă ele nu mai au vârfuri vizibile, ci capete drepte, acesta poate fi un semn al ruperii. Dacă apare un punct alb la capătul firului, este un semnal clar că firul de păr s-a rupt.
Ruperea firelor de păr poate fi vizibilă chiar și în cazuri extreme. Capetele rupte ale firelor de păr tind să se încâlcească mai tare, iar părul devine greu de pieptănat. În cazul în care capetele firelor de păr, care în mod normal ar trebui să fie drepte, ies în afară, ori stau ridicate, problema devine vizibilă și pentru cei din jur.
Ruperea firelor de păr nu este un eveniment singular: odată apărut, se poate răspândi la tot părul - în cel mai rău caz, până la rădăcini. Din acest motiv, trebuie să scurtezi porțiunea afectată până când rămâne doar părul sănătos. Cu o îngrijire atentă poți preveni reapariția deteriorării părului în timp.
Cauzele ruperii firelor de păr
Firul de păr are o structură multistratificată. Stratul de la exterior seamănă la aspect cu un con de brad – se compune din celule de keratină, dispuse una peste alta în mai multe straturi. La părul sănătos, acest strat este închis: interiorul firului de păr este protejat de influențele din exterior, părul se poate pieptăna ușor și strălucește.
Dacă părul este supus unor solicitări extreme, cuticula (stratul exterior) se deschide și expune interiorul firului de păr. Tracțiunea mecanică, substanțele chimice sau căldura pot pătrunde mai adânc și pot deteriora structura firului de păr. Consecința este ruperea părului sau despicarea vârfurilor. Stratul exterior al firului de păr, odată deschis abia dacă mai reflectă lumina – părul are un aspect tern și fără luciu.
Deși ruperea părului și vârfurile despicate sunt simptome diferite, ele indică aceeași problemă: părul tău nu este hidratat suficient sau structura firelor de păr a fost atacată de solicitări mecanice. Adesea, cauza este o combinație a celor doi factori.
Fără să ne dăm seama, ne expunem părul la numeroase solicitări și acțiuni agresive în viața de zi cu zi. Toate acestea pot fi o corvoadă pentru părul tău:
- solicitări mecanice
- influențe chimice
- căldură
- stres psihologic
- regim alimentar necorespunzător
Solicitările mecanice nu pot fi evitate complet, dar pot fi reduse. În primul rând, în cazul pieptănării părului o ustensilă neadecvată poate fi cauza ruperii firelor de păr: periile ieftine din plastic au adesea margini și vârfuri care smulg și rup firele de păr. Investește mai degrabă într-o perie de bună calitate, cu peri naturali. Astfel, împuști doi iepuri dintr-o lovitură: în timpul pieptănării, perii răspândesc sebumul de-a lungul firului de păr. Lucru necesar pentru ca firul de păr să rămână sănătos și strălucitor.
Agresiunile chimice sunt în principal vopsirea și decolorarea părului. Pigmenții de culoare sunt adăugați și eliminați din structura firelor de păr– aceasta este o adevărată tortură, chiar și pentru părul cel mai sănătos. Dacă tratamentul de colorare este absolut indispensabil, folosește un nuanțator sau interesează-te la stilist despre metodele delicate de vopsire.
Există adesea credința greșită că „cui pe cui se scoate”. Însă, căldura excesivă poate dăuna enorm părului deja deteriorat. În majoritatea cazurilor, uscătoarele de păr, plăcile de întindere și ondulatoarele sunt reglate la temperaturi prea înalte și, dacă sunt folosite la intervale regulate, distrug structura firelor de păr.
Stresul psihic, mai ales dacă durează timp îndelungat, are un efect negativ asupra sănătății părului. Dacă te lupți deja cu consecințele stresului asupra părului tău, încearcă să eviți stresul sau măcar asigură-te că te odihnești suficient.
Organismul tău are nevoie de substanțe nutritive, elemente importante pentru creșterea părului. Mâncarea de la fast-food și altele de acest fel, sunt delicioase dar, consumate pe termen lung, nu sunt sănătoase. Pentru a-ți menține părul frumos și sănătos, el are nevoie de vitamine, minerale și oligoelemente valoroase. Asigură-te că ai un regim alimentar echilibrat și variat.
Ruperea firelor de păr în cazul unui păr lung până la umeri
Iubitorii părului lung știu acest lucru: la început, totul merge bine, dar pe măsură ce părul devine mai lung, el pare să devină tot mai vulnerabil, se rupe, iar vârfurile se despică mai ușor, în pofida tuturor gesturilor de îngrijire. Lungimea până la umeri este un fel de limită magică și când aceasta este depășită apar factori de solicitare suplimentari.
- Cu cât părul este mai lung, cu atât mai des îl coafăm, îl legăm sau îl prindem cu agrafe sau ace de păr.
- Dacă părul stă pe spate sau pe umeri, hainele din materiale dure exercită o forță de frecare intensă asupra părului.
- Același lucru este valabil pentru pernă –doar dormi cu capul pe ea în fiecare noapte.
- Pe timp de iarnă, glugile, căciulile și eșarfele exercită o forță de frecare suplimentară, dăunătoare părului.
- Odată ce părul crește și ajunge până la umeri, majoritatea femeilor folosesc mai des plăci de întindere și ondulatoare.
De îndată ce se cunosc factorii de risc, prevenirea ruperii firelor de păr este foarte ușoară. Când îți coafezi părul, asigură-te că folosești agrafe pentru păr fără metal și că nu îți fixezi părul prea strâns. Materialele delicate, cum sunt satenul și mătasea, s-au dovedit a fi foarte eficiente, motiv pentru care au fost alese pentru haine și fețe de pernă.
Ce ajută împotriva ruperii părului?
Poți preveni ruperea părului asigurându-te că acorzi mereu o atenție specială în îngrijirea părului. Folosește șampoane, balsamuri și tratamente create special pentru părul deteriorat sau lung și în același timp, ar trebui să ai mai multă grijă de părul tău. Încearcă să urmezi sfaturi precum:
- Nu-ți spăla părul cu apă fierbinte –
apa mai rece va închide stratul cuticulei și va netezi firele de păr. - Evită uscarea cu foenul și lasă-ți părul să se usuce liber, la aer. Dacă părul trebuie uscat repede, folosește o temperatură scăzută.
- Tratează vârfurile părului cu un produs de sigilare pentru vârfuri.
- Evită să freci părul ud cu prosopul, stoarce-l ușor.
- Folosește fețe de pernă din materiale fine, cum ar fi satenul ori mătasea.
- Folosește elastice de păr fără elemente metalice.
Poate suna contradictoriu, dar taie vârfurile firelor de păr cel puțin o dată la trei luni dacă dorești să ai un păr lung și sănătos. Tăierea regulată a vârfurilor părului este modalitatea cea mai eficientă de a le preveni despicarea, de a evita ruperea firelor și de a preveni răspândirea acestui fenomen în tot părul.
Desigur, nu trebuie luate în calcul doar influențele exterioare când îți îngrijești părul - părul rupt poate avea cauze fizice și psihice. Cu toată îngrijirea atentă, stresul și un regim alimentar nesănătos ori dezechilibrat pot împiedica aportul de nutrienți la rădăcini pentru un păr sănătos.
Soluții pentru acasă împotriva ruperii părului
Există câteva gesturi pentru acasă despre care se spune că ajută împotriva ruperii părului și a despicării vârfurilor. Aici sunt prezentate două remedii din bucătăria ta:
Ulei
Probabil cel mai eficace remediu din gospodărie împotriva ruperii părului poate fi găsit în bucătărie – uleiul vegetal. Părul tău iubește tratamentele intense cu ulei. În funcție de nevoile de îngrijire ale părului tău, poți folosi ulei mai dens din nucă de cocos sau de măsline, sau ulei cu densitate mai scăzută din jojoba sau migdale.
Sunt multe feluri de a folosi uleiul: poți lăsa uleiul să acționeze pe păr, pe parcursul nopții, și să speli părul în dimineața următoare, cu un șampon delicat. Sau, poți masa uleiul pe părul umed, după spălare, de la rădăcini până la vârfuri. Alegi varianta cea mai potrivită pentru părul tău.
Oțet
Deși la început trebuie să te obișnuiești cu mirosul, oțetul este un remediu cu adevărat miraculos pentru îngrijirea părului. Doar câteva linguri de oțet de mere adăugate la un litru de apă sunt suficiente pentru a mixa un balsam pentru luciu. Oțetul asigură închiderea cuticulei – părul tău arată mai strălucitor și mai moale.